Tarcea, despre Savonea: Pentru prima oară, un președinte CSM ar pune în discuție decizii irevocabile

Tarcea, despre Savonea: Pentru prima oară, un președinte CSM ar pune în discuție decizii irevocabile
Publicat: 15/07/2019, 13:53

„Pentru prima oară, un președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care este garantul independenței justiției, ar pune în discuție hotărâri judecătorești irevocabile, definitive și, și mai rău de atât, ar pune în discuție hotărâri pronunțate în recurs în interesul legii pentru că Înalta Curte s-a pronunțat încă din anul 2006 într-un recurs în interesul legii ni se explică în materie de organizarea completului sunt aplicabile dispozițiile din legea 304 modificată, și nu cele din legea 78 pe 2000. De altfel, legea 78 pe 2000 nici nu era aplicabilă Înaltei Curți, ea era aplicabilă doar instanțelor inferioare, pentru că articolul 29, alineatul 2 face referire la complete specializate alcătuite potrivit legii 92/92, iar legea 92/92 nu viza Înalta Curte pentru că, la acea dată, Înalta Curte avea o lege separată, o lege specială, dar toate acestea vor trebuie lămurite în decizia Curții Constituționale. Președintele Secției Penale, care provine de la o curte de apel care avea obligația de a constitui complete specializate, a ridicat această problemă în cadrul Colegiului de conducere. Fiind o problemă inclusă pe ordinea de zi, a trebuit să se răspundă acestei probleme și s-a răspuns în sensul că toate completele sunt specializate”, a declarat Cristina Tarcea, la sediul CSM.

Reacția președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție vine după ce președintele CSM, Lia Savonea, a declarat, în contextul deciziei CCR privind completele specializate de la ÎCCJ, că va convoca Secția pentru judecători a Consiliului pentru a stabili responsabilitatea conducerii instanței supreme și, probabil, va fi dispus un control al Inspecției Judiciare. Potrivit șefei CSM, responsabilitățile privind constituirea completelor revine conducerii Înaltei Curți. Mandatul Cristinei Tarcea se va încheia în luna septembrie a acestui an și nici nu și-a depus candidatura pentru al doilea mandat.

Cristina Tarcea a precizat, luni, că așteaptă motivarea Curții Constituționale, pe completurile de 3.

„Trebuie să așteptăm motivarea, să vedem și noi despre ce e vorba pentru că, se pare, așa cum sună comunicatul de presă și dispozitivul publicat, că s-a validat o hotărâre a Colegiului de conducere din ianuarie 2019 și acest lucru trebuie lămurit pentru că în acea hotărâre nu s-a făcut altceva decât să se aprobe funcționarea în continuare a tuturor completelor, ca și complete specializate. În această situație, normal, se pune întrebarea care este rostul și justificarea rejudecării cauzelor? Dar om vedea, probabil ne vom lămuri din motivarea deciziei. Binențeles că erau toate specializate, există și un ordin al președintelui instanței supreme, de fapt, ordine din 2003, 2004, în care se precizează faptul că toate completele Secției Penale sunt specializate pe judecata faptelor de corupție. Toate astea au fost depuse la dosar, dar urmează să vedem de ce au fost înlăturate. Da, e posibil să avem surprize, pentru că urmează să explice de ce este valabilă hotărârea Colegiului de conducere de la începutul anului și, dacă este valabilă, de ce s-ar impune totuși rejudecarea. Nu știu cum or să facă, dar așteptăm motivarea”, a mai spus președintele ÎCCJ.

CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupție, obiecție făcută de Florin Iordache. Decizia de admitere a fost luată cu 5 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”, din totalul de nouă judecători ai Curții Constituționale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal